Zbor direct Chișinău – Sofia, în exclusivitate cu Wizz Air, din 26 octombrie 2025
Aeroportul Internațional „Eugen Doga" Chișinău anunță cu entuziasm lansarea unei rute directe către Sofia, capitala Bulgariei, în parteneriat cu compania aeriană Wizz Air. Este primul și singurul zbor direct din Republica Moldova către această destinație, oferind o nouă oportunitate de conectare regională pentru călătorii de afaceri și turiști.
Noua rută va fi disponibilă începând cu 26 octombrie 2025, cu patru zboruri săptămânale, operate în fiecare zi de marți, joi, sâmbătă și duminică.
Sofia este o destinație europeană complexă, ce îmbină patrimoniul istoric cu infrastructura modernă, fiind punctul de plecare ideal atât pentru întâlniri de afaceri, cât și pentru vacanțe active sau relaxante. Orașul oferă acces rapid către Munții Rila și Pirin – excelente pentru drumeții, ski sau escapade montane, iar vara, Bulgaria rămâne un magnet pentru turiști datorită litoralului Mării Negre și stațiunilor emblematice: Sunny Beach, Nessebar, Albena și Nisipurile de Aur.
Descoperă Bulgaria – o destinație diversă, accesibilă și plină de oportunități.
Apeleaza acum un manager Amadeus Travel